UE trebuie să combată dezinformarea antisemită

De la referendumul pentru Brexit și de la alegerile prezidențiale din SUA din 2016, dezinformarea a fost un subiect fierbinte în politica europeană. Factorii de decizie politică din tot spectrul au fost îngrijorați de modul în care rețelele de socializare sunt capabile să difuzeze informații false, adică „știri false”, care riscă să manipuleze opiniile alegătorilor cu privire la probleme politice importante. Cu toate acestea, într-un moment în care dezinformarea provoacă revolte violente care cauzează răniți, morți și distrugeri, Comisia a tăcut până acum. Unde este indignarea față de dezinformarea antisemită care, în ultimele două săptămâni, s-a răspândit ca un foc de paie atât în mediile sociale, cât și în cele de știri?

Cel mai recent exemplu de dezinformare este atentatul cu bombă asupra spitalului care ar fi fost comis de forțele aeriene israeliene. Se presupune că acest bombardament a ucis peste 500 de persoane, o afirmație care se baza pe rapoarte ale ministerului palestinian al sănătății, care, ca toate agențiile guvernamentale din Gaza, este controlat de Hamas. Încă de la început, au existat o serie de probleme cu povestea care ar fi trebuit să ridice semne de întrebare: În primul rând, spitalul este încă în picioare. Explozia a lovit parcarea din apropiere, dar nu a doborât spitalul, contrar informațiilor inițiale. În al doilea rând, numărul victimelor a fost anunțat la câteva ore de la explozie, ceea ce este suspect, având în vedere că scoaterea oamenilor dintre dărâmături pentru a confirma numărul de morți este un proces care, în mod normal, ar dura zile sau săptămâni. Istoricul îndelung documentat al rachetelor prost construite care lovesc accidental propriul teritoriu ar fi trebuit, de asemenea, să dea de gândit jurnaliștilor și persoanelor cu influență.

Acceptarea rapoartelor unei părți aflate în conflict, fără o verificare atentă, încalcă etica de bază a presei și, cu toate acestea, este considerată acceptabilă în acest conflict. În cel mai bun caz, acest lucru ar putea reflecta o încercare greșită a jurnaliștilor de a fi „corecți” și de a încerca să prezinte ambele părți ca fiind la fel de vinovate de atrocități. În cel mai rău caz, reflectă o noțiune antisemită adânc înrădăcinată care susține că evreilor nu le pasă și iau cu bucurie viețile „goyimilor” neevrei, o noțiune care a stat la baza mitului medieval al defăimării sângelui.

De la oribilele atacuri din 7 octombrie, simpatizanții palestinieni au apelat, de asemenea, la rețelele de socializare pentru a promova ideea că Hamas își tratează ostaticii cu umanitate, folosind clipuri video și fotografii produse de Hamas. Adevărul este că Hamas are o lungă istorie de tortură și ucidere a ostaticilor săi. Faptul că Hamas are permisiunea de a folosi rețelele sociale pentru a construi un sat Potemkin la fel de înșelător ca și lagărul Theresienstadt este scandalos, la fel ca și tăcerea UE pe această temă.

În momentul în care mass-media a început să dea încet-încet înapoi după ce au fost publicate date geografice independente care susțineau afirmația israeliană că „bombardamentul” a fost de fapt o rachetă ratată, era prea târziu. Într-o revoltă din Berlin provocată de „bombardament”, sinagogile au fost atacate cu cocteiluri Molotov. 65 de polițiști au fost răniți în timp ce arestau peste 170 de manifestanți. Revolte similare și demonstrații antisemite cauzate de această dezinformare au avut loc în multe țări din Europa de Vest, ca să nu mai vorbim de atacurile pe scară largă asupra ambasadelor israeliene și americane din Orientul Mijlociu. Studenții evrei din Occident au declarat că nu se simt în siguranță în campusurile lor, după ce organizațiile studențești importante au făcut declarații de susținere a atacurilor din 7 octombrie. Se pare că UE a dezvoltat un fel de viziune în tunel: În timp ce a depus mari eforturi pentru a combate antisemitismul tradițional care se găsește în mișcările marginale de extremă dreapta, a fost complet oarbă în fața antisemitismului în creștere în rândul minorităților etnice și în rândul studenților noștri europeni.

În acest caz, unii ar putea răspunde că aceste demonstrații și revolte, deși poate nefericite, sunt doar o expresie a loialității între musulmani care simt în mod natural un sentiment de solidaritate cu credincioșii lor care suferă în Gaza. Totuși, dacă este așa, trebuie să ne întrebăm de ce nu au fost organizate revolte musulmane sau proteste pe scară largă în fața ambasadelor chineze, în ciuda genocidului Chinei împotriva minorității sale (musulmane) uigure. De fapt, Mahmoud Abbas, liderul Autorității Palestiniene din Cisiordania, a aprobat în mod expres tratamentul aplicat de China uigurilor, în timp ce alte națiuni musulmane au păstrat în mare parte tăcerea pe această temă.

La fel ca după Noaptea de Cristal, un atac oribil asupra poporului evreu este acum întâmpinat nu cu simpatie, ci cu acuzații că evreii înșiși poartă vina pentru că i-au provocat cumva pe atacatori. Atunci, ca și acum, acestor atacatori nu li se acordă niciun mandat: Din orice punct de vedere, lansarea de rachete de către Hamas nu are niciun scop militar, deoarece rachetele lor relativ primitive nu pot copleși forțele de apărare israeliene și nu vor forța niciodată Israelul să renunțe la pământ. Tot ceea ce reușesc rachetele este să sporească situația dificilă a palestinienilor obișnuiți. Cu toate acestea, atunci când se confruntă cu această realitate, experții anti-israelieni susțin că nu se poate aștepta ca Hamas să nu mai lanseze rachete în aceste circumstanțe. În povestea spusă de acești experți, Hamas și palestinienii, în general, sunt complet lipsiți de inițiativă și nu se poate aștepta de la ei să acționeze calm și rațional, să se gândească pe termen lung sau chiar să ia în considerare o încetare a focului și o eliberare a ostaticilor pentru a asigura ajutorul umanitar de care propriul popor are nevoie cu disperare. În mod ironic, la baza acestei viziuni de stânga nu se află doar antisemitismul, ci și o viziune profund rasistă asupra palestinienilor și a arabilor în general, deoarece este pur și simplu imposibil să refuzi unei persoane sau unui grup capacitatea de acțiune, fără a o priva și de umanitatea sa.

Un trecător poate avea impresia că Comisiei îi pasă de dezinformare doar atunci când aceasta amenință propriile interese politice ale Comisiei, cum ar fi în cazul referendumului pentru Brexit. Este de datoria Comisiei să demonstreze că nu este așa, să ia la cunoștință că mass-media responsabile și să ia măsuri împotriva antisemitismului pe platformele de socializare.

Lars Patrick Berg, deputat european ECR