Va fi noua Europă conservatoare?

Giorgia Meloni s-a confirmat ca liderul politic „cel mai iubit de italieni” la alegerile europene cu peste 2,5 milioane de preferințe, un succes care confirmă Fratelli d’Italia pe primul loc în consensul electoral.

Partidul premierului și-a mărit consensul față de alegerile generale, ajungând la 29%.

Celelalte două partide din majoritate, Forza Italia și Lega, au înregistrat și ele o creștere procentuală, ambele apropiindu-se de 10% din consens cu procente aproape identice, respectiv 9,6% pentru Forza Italia și ușor peste Lega, care a ajuns la 9%.

Acesta este un semnal de mare importanță și forță pentru guvernul de centru-dreapta, arătând cât de mult apreciază italienii munca sa și cât de solidă este încrederea în Giorgia Meloni.

Și probabil că tocmai noul curs politic italian, cu încrederea internațională câștigată de Giorgia Meloni, a fost forța motrice pentru ca partidele de centru-dreapta să obțină succese în toată Europa, sau aproape.

Cazul francez este emblematic, cu Macron, unul dintre cei mai mari adversari și critici ai Giorgiei Meloni, forțat să ridice steagul alb în fața succesului copleșitor al partidului lui Le Pen.

Acum, meciurile se vor disputa la Bruxelles. În ciuda faptului că așa-numita „majoritate Ursula” este în continuare cea mai puternică în cadrul UE, echilibrul va trebui să se schimbe.

Iar Giorgia Meloni va fi protagonista acestei schimbări de direcție în politica UE.
În baza consensului său și în calitate de președinte al ECR, principala grupare a partidelor conservatoare europene, ea va fi cea care va aduce noul vânt politic care bate în Europa.

Un vânt care să privească, de asemenea, la interesele națiunilor individuale și ale popoarelor lor și nu la interesele celor care au dictat legea până acum, în primul rând Franța învinsului Macrone și Germania lui Von der Leyen.

Politicile privind migrația, cele privind tranziția ecologică, sprijinul pentru Ucraina și criza din Orientul Mijlociu vor trebui să aibă în mod necesar o abordare diferită, mai puțin demagogică și mai pragmatică și structurată, la fel ca acțiunile întreprinse până în prezent de liderul italian pe plan național și internațional.

Primul nod care va fi dezlegat este cu siguranță cel al viitorului președinte al Comisiei Europene. La 28 iunie, liderii UE se vor reuni la Bruxelles pentru a desemna în mod oficial un candidat pentru cea mai înaltă funcție în cadrul Comisiei. Teoretic, candidatul natural pentru acest rol pare să fie Von der Leyen, întărită de confirmarea PPE „al ei” ca prim partid. În acest moment, însă, există mai multe variabile care subminează reconfirmarea ei.

Articolul 17 din Tratatul de la Maastricht este cel care definește procesul de numire a președintelui Comisiei Europene, un rol fundamental în cadrul Uniunii Europene. Consiliul European, format din șefii de stat și de guvern ai statelor membre, este responsabil de propunerea unui candidat pentru această funcție. Acest proces de propunere necesită o majoritate calificată, un mecanism dificil de explicat și de sintetizat, care ține cont și de populația fiecărui stat, acordând efectiv o pondere mai mare statelor mai populate.

Consiliul European trebuie să țină seama de rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European atunci când propune un candidat. Odată nominalizat, candidatul propus trebuie să primească un vot de încredere din partea Parlamentului European. Prin urmare, este esențial ca candidatul propus de Consiliu să beneficieze de sprijinul unei majorități parlamentare.

Procesul de selecție este extrem de complicat, cu negocieri și variabile de diferite tipuri, motiv pentru care imediat după alegeri are loc o întâlnire informală pentru a începe discuțiile preliminare. În această etapă, numele Ursulei von der Leyen, actualul președinte al Comisiei Europene, este deosebit de relevant. De fapt, înainte de alegeri, Partidul Popular European (PPE) a ales-o drept candidat prin mecanismul spitzenkandidat, o indicație care este cu siguranță importantă, dar nu obligatorie.

Acesta va fi, prin urmare, primul nod de dezlegat în Uniunea Europeană reînnoită, pentru a reuși să găsească o sinteză între „suflete” diferite care să conducă la alegerea unui nou președinte.

Și, deși forțele din teren par a fi trasate, cu primul partid PPE și majoritatea Ursula potențial la comandă, așa cum am menționat, jocurile nu sunt nici pe departe făcute. Este suficient să spunem că în 2019, cu o forță pe hârtie mai mare decât cea actuală, Von der Leyen a câștigat cu doar 9 voturi mai puțin decât majoritatea absolută necesară. Iar unul dintre principalele obstacole în calea realegerii sale ar putea veni din partea Franței și a lui Macron.

Faptul că francezii nu o „iubesc” pe președinta germană este un fapt bine cunoscut, după cum a subliniat Macron însuși pe 25 aprilie în „Discursul său despre Europa”, în care, fără să o menționeze vreodată, a atacat politicile actuale ale Consiliului European. Dar tocmai în Franța va avea loc votul, la câteva zile după prima reuniune de la Bruxelles, reuniune din care ar trebui să iasă numele candidatului la prezidențiale. O mare problemă pentru președintele francez, care ar suferi o nouă lovitură la adresa credibilității sale dacă i-ar acorda sprijinul lui Von der Leyen.

Așadar, jocul este larg deschis, în ciuda unei potențiale majorități, votul pentru alegeri este influențat de mai mulți factori, în primul rând de interesul „intern” al fiecărei națiuni. Printre altele, posibilitatea de a fi ales președinte nu este reproductibilă, învinsul trebuie să se retragă și trebuie propus un nou nume. Și astfel, rolul fundamental pe care ECR condus de Giorgia Meloni îl va juca cu siguranță, pe baza succeselor sale la recentele alegeri europene și a numărului de membri.

Deocamdată nimeni nu riscă ipoteze sau posibili candidați, dar cu siguranță negocierile sunt în curs de ceva timp și suntem siguri că și în timpul G7-ului condus de Italia, unul dintre subiectele neoficiale va fi tocmai acesta.

„Revoluția” a început, iar Giorgia Meloni are toate atuurile pentru a o câștiga împreună cu aliații săi europeni.

FeMo