Subscribe
Stagflația este un termen care a început să apară din ce în ce mai des în discuțiile economice din Uniunea Europeană în ultimele luni.
Acest fenomen economic, caracterizat de o combinație de stagnare economică și inflație, reprezintă o provocare semnificativă pentru factorii de decizie politică și economiști. Stagflația este o situație în care o economie se află simultan într-o stare de stagnare financiară și de inflație ridicată. Aceasta înseamnă că producția economică, măsurată prin produsul intern brut (PIB), este slabă sau chiar în scădere, în timp ce prețurile bunurilor și serviciilor continuă să crească. Stagflația este considerată o situație deosebit de problematică, deoarece pune în discuție teoriile economice tradiționale. În condiții normale, inflația tinde să scadă atunci când economia încetinește, dar în stagflație se întâmplă contrariul, iar această combinație de factori face dificilă adoptarea de către factorii de decizie politică a unor măsuri economice eficiente pentru a rezolva problema.
Cauzele stagflației pot fi complexe și variabile, dar există câteva motive principale care pot contribui la această situație economică. Printre cele mai frecvente cauze se numără așa-numitul „șoc al ofertei”, care apare atunci când are loc o scădere bruscă a ofertei de bunuri și servicii în economie. Această scădere a ofertei poate fi cauzată de evenimente neașteptate, cum ar fi războaiele, crizele energetice sau dezastrele naturale care întrerup producția și cauzează penuria de aprovizionare.
Creșterea prețurilor materiilor prime, cum ar fi petrolul, poate alimenta inflația, iar atunci când costul materiilor prime crește, întreprinderile măresc adesea prețurile produselor lor pentru a acoperi costurile de producție mai mari. Acest lucru poate duce la o creștere generală a prețurilor în economie, contribuind la inflație. Politicile monetare, cum ar fi controlul masei monetare și al ratelor dobânzilor, pot influența inflația și creșterea economică și, dacă politicile monetare sunt gestionate în mod necorespunzător, pot contribui la stagflație, de exemplu, atunci când autoritățile monetare mențin ratele dobânzilor la un nivel prea scăzut pentru o perioadă prea lungă de timp, ceea ce alimentează inflația chiar și într-o economie cu o creștere lentă.
Politicile fiscale, cum ar fi cheltuielile publice și impozitele, pot influența, de asemenea, creșterea economică și inflația, iar creșterea impozitelor sau reducerea cheltuielilor publice într-un moment în care economia este deja slăbită poate agrava stagnarea economică. În ultimele luni, Uniunea Europeană a început să se confrunte cu problema stagflației și, din mai multe motive, acest fenomen devine din ce în ce mai îngrijorător pe întreg continentul.
Unul dintre principalii factori care au contribuit la stagflația din Uniunea Europeană a fost șocul persistent al ofertei globale. Pandemia COVID-19 a perturbat lanțurile de aprovizionare la nivel mondial, provocând întârzieri în producția și achiziționarea de bunuri, ceea ce a dus la penurii de aprovizionare în mai multe sectoare, ceea ce a dus la o creștere inevitabilă a prețurilor. Prețul materiilor prime, cum ar fi petrolul, care continuă să crească ca urmare a modificărilor cererii și a instabilității geopolitice, a avut un impact semnificativ asupra inflației în Uniunea Europeană. Această creștere bruscă a prețurilor a alimentat inflația, punând presiune asupra consumatorilor și întreprinderilor.
Politicile monetare și fiscale europene au jucat un rol în perpetuarea stagflației. De fapt, Banca Centrală Europeană (BCE) a menținut dobânzile extrem de scăzute și a pus în aplicare politici de achiziție de active pentru a stimula economia în timpul pandemiei. Cu toate acestea, aceste politici au contribuit la inflație, deoarece au crescut cantitatea de bani în circulație, dar, în același timp, unele națiuni europene au implementat politici fiscale restrictive pentru a controla datoria publică, reducând cheltuielile publice. Aceste politici au accentuat stagnarea economică, creând un cerc vicios cu inflație.
Uniunea Europeană se confruntă, de asemenea, cu probleme structurale care au contribuit la stagflație și care includ o piață a muncii rigidă, o productivitate scăzută și o birocrație excesivă, care pot împiedica creșterea economică și adaptarea la provocările financiare. Comunitatea Europeană trebuie să încerce să își coordoneze politicile economice la nivel regional pentru a aborda problema stagflației, inclusiv o mai bună coordonare a politicilor fiscale și monetare între țările membre. Pentru a face față noilor provocări legate de situația economică stagnantă, politicile europene ar putea include simplificarea reglementărilor, inovarea tehnologică și îmbunătățirea pieței muncii, cu politici fiscale specifice pentru a stimula creșterea economică fără a alimenta și mai mult inflația. BCE ar trebui să adopte o politică monetară mai prudentă, ceea ce ar putea duce la o creștere treptată a ratelor dobânzilor, așa cum s-a întâmplat deja în ultimele luni, și la o revizuire a politicilor de achiziționare de active.
Alessandro Fiorentino