Subscribe
Noua paradigmă pentru securitatea europeană care a luat formă după 24 februarie 2022, când trupele Federației Ruse au invadat teritoriul ucrainean, trebuie în mod necesar să determine statele membre ale UE să își regândească fundamentele politicii externe și de securitate comune (PESC). Riscul unei escaladări între Rusia și țările UE și NATO crește pe măsură ce doctrina de securitate rusă se îndreaptă către o înclinație mai mare – de exemplu, către utilizarea de dispozitive nucleare tactice pe teritoriul ucrainean. Un război la porțile Europei, purtat cu o logică militară din secolul trecut, cuplată cu tehnologii de ultimă oră care merg până la utilizarea inteligenței artificiale, nu poate decât să reprezinte o provocare pentru securitatea și stabilitatea Uniunii Europene. În același timp, criza din Orientul Mijlociu cu confruntările din Fâșia Gaza face necesară existența unor instrumente noi și mai capilare pentru a pune în aplicare diplomația și politica externă comună a țărilor UE. Acest lucru este valabil atât în ceea ce privește atenuarea consecințelor în interiorul granițelor statelor membre, cât și în ceea ce privește rolul pe care UE l-ar putea juca în procesul de pace din Orientul Mijlociu. Scenariul african, precum și provocările tehnologice și militare, pe care nu le vom aborda în acest articol, dar care reprezintă totuși o reflecție importantă pentru a înțelege schimbarea scenariului internațional, sunt, prin urmare, doar câteva dintre aspectele care trebuie luate în considerare pentru a reînnoi politica externă și de securitate comună a Uniunii Europene.
EVOLUȚIA CFSP
Din 1970, odată cu cooperarea politică europeană – adevăratul prodrom al politicii externe și de securitate comune a Uniunii – scenariul internațional s-a schimbat foarte mult, în timp ce fundamentele comune dintre statele membre nu au cunoscut aceeași dezvoltare și integrare. Aceasta în ciuda faptului că, chiar și atunci, au fost activate primele forme de coordonare între politicile externe ale statelor membre, cu consultări regulate și, atunci când a fost posibil, publicarea de declarații comune privind crizele și scenariile internaționale. În 1992, odată cu transformarea Comunității Economice Europene în Uniunea Europeană, Tratatul de la Maastricht a introdus al doilea pilon – cel al politicii externe și de securitate comune. Scenariul este complet schimbat, cu o Europă care se trezește după căderea Zidului Berlinului într-o lume complet nouă și cu paradigme diplomatice și de securitate care trebuie rescrise. Scopul a fost acela de a continua integrarea politicilor externe, astfel încât UE în curs de formare să poată juca un rol important pe scena mondială, în special în ceea ce privește dezechilibrele generate de sfârșitul Războiului Rece și de destrămarea URSS. Ulterior, prin Tratatul de la Amsterdam, PESC a primit un instrument suplimentar: Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de securitate. Acesta a fost un rol complet inovator care, împreună cu posibilitatea UE de a promova operațiunile de menținere a păcii, ar fi trebuit să creeze premisele pentru consolidarea rolului internațional al UE. De atunci, prin Tratatul de la Lisabona din 2009, PESC a rămas în mare parte neschimbată, iar acum, având în vedere noul context de criză de la frontierele estice ale Europei, aceasta ar avea nevoie de un interes reînnoit din partea statelor membre.
REDUCEREA DECALAJULUI
Având în vedere peisajul internațional și provocările din domeniul securității și al politicii externe, care necesită din ce în ce mai mult răspunsuri comune, pare clar că Uniunea Europeană rămâne mult în urmă în definirea unei adevărate politici externe și de securitate comune. Este o problemă care devine din ce în ce mai clară pentru public atunci când lumea informațiilor prezintă un scenariu fragmentat, cu diferitele cancelarii europene din ce în ce mai divizate în grupuri și clustere. Un exemplu în acest sens este poziția, nu întotdeauna unitară, pe care diferitele state membre au adoptat-o cu privire la invazia rusă din Ucraina. Discrepanțele pot fi observate atât în ceea ce privește declarațiile politice, cât și în ceea ce privește cooperarea în domeniul apărării și livrările de arme. În timp ce diferitele etape ale sancțiunilor economice împotriva Rusiei care au fost aprobate par a fi o poziție comună importantă, relațiile bilaterale și declarațiile făcute de diferitele cancelarii sunt destul de diferite. Amenințările internaționale care apar treptat la ușa Europei necesită ca întârzierea acumulată în toate aceste decenii să poată fi recuperată într-un fel sau altul. Este vorba de punerea în aplicare a unor politici utile pentru creșterea autorității internaționale a Uniunii Europene și a pozițiilor adoptate de statele membre în mod unitar prin intermediul politicii externe și de securitate comune. Prin urmare, pacea și stabilitatea în cadrul Uniunii Europene trebuie obținute prin reînnoirea autorității UE însăși și prin conștientizarea propriilor sale interese. Protecția acestor două elemente trebuie să fie piatra de temelie a unei întregi structuri politice și diplomatice care, într-o manieră comunitară, trebuie pusă în aplicare de statele membre în cadrul PESC.
PRIORITĂȚI
Desigur, prioritățile acestui interes reînnoit pentru politica externă și de securitate comună nu pot fi separate de scena internațională. Principalul angajament trebuie să fie neapărat prevenirea și dezamorsarea oricărui conflict. Cel mai relevant exemplu al acestui aspect este reprezentat cu siguranță de efortul de a obține o pace justă în Ucraina, care poate asigura integritatea teritorială a națiunii atacate și poate readuce atenția cuvenită și respectul pentru principiile de bază ale dreptului internațional. O altă problemă, deja menționată mai sus, dar care merită reamintită încă o dată, este conflictul din Orientul Mijlociu. Agresiunea împotriva statului Israel la 7 octombrie de către Hamas, care a fost urmată de operațiunea trupelor armate ale FDI, reprezintă o criză majoră nu numai în regiune, ci și la nivel global. Dovada poate fi găsită în fricțiunea și escaladarea cu Iranul sau în operațiunile de piraterie și atacurile efectuate de Houthis din Yemen, despre care vom discuta mai târziu. Aspirația Uniunii Europene în acest caz, pe lângă faptul de a reprezenta un element de stabilitate, este de a acționa în direcția respectării principiului „două popoare, două state”. Medierea europeană, chiar înaintea celei americane, trebuie, în acest scenariu, să dea cu adevărat roade și să îndrepte criza spre o rezolvare.
OPERAȚIUNI COMUNE
O problemă care a fost deja introdusă este amenințarea Houthis din Yemen, din noiembrie anul trecut, împotriva liberei navigații în strâmtoarea Bab Al Mandeb și în sudul Mării Roșii. O situație strâns legată de criza din Gaza, care a determinat multe companii de transport maritim să își revizuiască rutele comerciale pentru a ocoli Africa. O rută mai lungă și mai costisitoare care a generat probleme pentru comerțul mondial. Răspunsul european a fost lansarea, la 19 februarie 2024, a operațiunii de securitate maritimă defensivă denumită EUNAVFOR ASPIDES, sub comandă tactică italiană. Grecia, Franța, Belgia, Suedia și Germania (cărora li se vor alătura în curând Țările de Jos) participă, de asemenea, la operațiune, al cărei scop este de a asigura protecția libertății de navigație în zonele Mării Roșii, Golfului Persic și Mării Arabiei de Nord, la nord de paralela Mogadishu. Susținerea comună a acestei misiuni, care este esențială pentru securitatea comerțului și a producției europene, trebuie să fie un exemplu al tipului de angajament comun care leagă strâns grija și protecția statelor membre de crearea unei autorități europene internaționale în domeniul consolidării păcii și securității în zonele cu risc ridicat, cum ar fi cele aflate sub influența atacurilor houthi yemenite.