Subscribe
Una dintre problemele care vor deveni cruciale în dezvoltarea economiilor statelor membre ale UE în următoarele decenii este aprovizionarea cu pământuri rare.
ETR, un acronim pentru metale rare, se referă la un grup de 17 elemente aparținând familiei chimice a metalelor, toate descoperite între 1839 și 1900 (ultimul, Promethium, a fost creat artificial în 1947).
Fără a le enumera pe toate, este suficient să știm că termenul „rare” nu se referă la raritatea lor pe planetă, ci mai degrabă la dificultatea de a le identifica și la complexitatea extragerii și prelucrării lor.
Aceste terenuri sunt, de asemenea, esențiale pentru o mare parte din provocările care ne așteaptă în viitorul apropiat, deoarece sunt elemente esențiale pentru economia legată de energia regenerabilă, bateriile reîncărcabile, industria militară, aerospațială și chiar fabricarea componentelor electronice conținute în dispozitivele pe care le folosim în fiecare zi. TERENURI RARE ÎN LUME Domeniile sensibile în care sunt utilizate aceste elemente fac clar faptul că deținerea zăcămintelor devine un atu esențial pentru dezvoltarea industrială a unei națiuni.
Cifrele pentru 2021 publicate de United States Geological Survey (https://pubs.usgs.gov/periodicals/mcs2022/mcs2022-rare-earths.pdf) arată clar impactul pe care China îl va avea în ceea ce privește exploatarea, prelucrarea și exportul acestor materii prime importante.
De fapt, din cele 125 de milioane de tone estimate, China deține aproximativ 35,2% (un bun 44 de milioane de tone).
Aceasta este urmată de Vietnam (17,6%), Rusia și Brazilia (16,8%) și, în cele din urmă, India cu 5,6%.
China este, de asemenea, cel mai mare producător mondial de elemente de pământuri rare, cu 60,6% din producție, față de 15,5% pentru SUA. SITUAȚIA EUROPEANĂ Este firesc ca un dezechilibru atât de preponderent în favoarea Chinei să fi obligat și Uniunea Europeană să se bazeze pe Est pentru aprovizionarea cu aceste minerale.
Aceasta nu este o problemă minoră, mai ales dacă ne uităm la situația geopolitică internațională și la instabilitățile care fac din ce în ce mai dificile relațiile cu Estul.
La 12 ianuarie 2023, LKAB, una dintre cele mai importante companii miniere din Suedia, a anunțat că a identificat ceea ce ar putea fi cel mai mare zăcământ de pământuri rare descoperit vreodată în Europa.
Situl a fost denumit „Per Geijer” (după numele unui geolog suedez proeminent) și este situat în apropiere de Kiruma, un mic oraș lapon aflat dincolo de Cercul Polar.
Studiile efectuate (și făcute publice până în prezent) ar arăta prezența a peste 400 de milioane de tone de resurse și a peste un milion de tone de metale de pământuri rare.
Deși această descoperire este o veste bună, ar putea dura până la cincisprezece ani până când aceasta ar putea duce la o scădere a dependenței Europei de China pentru importurile de ETR. Asigurarea unui viitor pentru industria europeană Problema este că industria europeană are nevoie de aceste materiale acum: odată cu tranziția ecologică și digitală în curs, trebuie depășită vulnerabilitatea țărilor membre.
Ceea ce trebuie căutat este o industrie europeană avansată tehnologic și autonomă.
Din păcate, este incontestabil că Europa a fost lăsată în urmă atât de pandemia globală, cât și, la scurt timp după aceea, de problemele critice legate de conflictul din Ucraina.
Absența unor canale alternative de aprovizionare cu materii prime rare (așa cum a fost, de asemenea, subliniat în „Planul de acțiune privind materiile prime critice” al Comisiei Europene în 2020) a făcut și mai evidentă necesitatea de a obține o mai mare independență tehnologică și suveranitate în interiorul granițelor Uniunii Europene. În acest sens, Planul Mattei al Italiei poate fi un punct forte, împreună cu Poarta globală, pentru realizarea de parteneriate strategice cu țări din afara UE privind furnizarea de pământuri rare.
Toate acestea împreună cu o creștere a capacităților de extracție ale statelor membre și colaborarea în sectoarele industriale cele mai sensibile. ȚINÂND PASUL CU PROVOCĂRILE Este clar că, dacă ne uităm la provocările viitoare, perspectivele nu sunt deloc roz.
Este suficient să spunem că Uniunea Europeană intenționează să atingă neutralitatea climatică până în 2025, cu producția de energie din surse regenerabile, inclusiv prin obiectivele pachetului „RePowerEU”.
Aceste inițiative vor determina o creștere a cererii de pământuri rare, iar întrebarea la care trebuie să fim pregătiți să răspundem astăzi este simplă: vom avea suficiente resurse pentru a sprijini tranziția energetică și digitală?