Subscribe
Așa cum era clar și chiar de dorit, summitul NATO de la Washington s-a încheiat cu poziții ferme în sprijinul Ucrainei și împotriva agresiunii ruse inițiate la 24 februarie 2022.
Cu toate acestea, cea de-a 75-a aniversare a Alianței Atlantice a jucat, de asemenea, un rol delicat, acela de a vedea Europa și aliații revenind la o atmosferă foarte asemănătoare cu cea a Războiului Rece.
Între reînarmare și riscul de escaladare, poziția Rusiei contrară dreptului internațional și diferitele crize deschise pe scena mondială care amenință să submineze stabilitatea Alianței, spiritul summitului nu putea fi decât unul al hotărârii. SUPORTUL PENTRU KIEV Reflecția asupra sprijinului țărilor NATO pentru Kiev pornește de la declarațiile secretarului general al Alianței.
Cuvintele lui Jens Stoltenberg se referă la problema mult dezbătută a aderării Kievului la NATO.
Secretarul a definit această cale ca fiind o „cale ireversibilă”, o poziție care a fost deja definită în trecut și care a provocat reacția Moscovei în mai multe rânduri.
De fapt, Kremlinul, tot în marja acestui summit, a calificat forțele NATO ca fiind deja parte a conflictului din Ucraina din cauza sprijinului militar acordat Kievului și a sancțiunilor economice.
De asemenea, în centrul dezbaterii a fost alocarea de fonduri și armament pentru a fi trimise lui Zelenski.
În special, decizia de a aloca patruzeci de miliarde de dolari și furnizarea de sisteme de apărare aeriană.
Acestea includeau Patriots de producție americană, precum și muniție pentru Himars și pentru artileria deja prezentă în teatrul de conflict.
Dezbaterea a vizat, de asemenea, furnizarea unei patrule de avioane F-16 utile, potrivit administrației americane, pentru a limita (dacă nu chiar respinge) avansul rusesc.
Apoi, există pactul semnat la Washington între Germania, Franța, Italia și Polonia pentru dezvoltarea unei arme defensive cu rază lungă de acțiune.
În acest caz, este vorba despre o rachetă capabilă să atingă ținte aflate la o mie de kilometri distanță, care ar fi utilă ca o umbrelă defensivă în vederea descurajării.
În cele din urmă, o altă chestiune care a făcut obiectul unor dezbateri ample a fost formarea unui batalion de voluntari polonezi care ar putea fi instruiți și echipați direct de forțele armate din Varșovia și trimiși să lupte alături de ucraineni. APĂRAREA EUROPEI Sprijinul pentru Kiev nu poate să nu treacă prin apărarea Europei.
Într-adevăr, Statele Unite au anunțat desfășurarea viitoare a unor noi arme cu rază lungă de acțiune pe teritoriul Germaniei.
Aceasta este o mișcare care se încadrează în continuare în doctrina de descurajare propusă de NATO, dar care are ca scop dezamorsarea eventualelor scopuri expansioniste ale Moscovei în direcția țărilor Alianței.
Acțiunile care pun în pericol integritatea teritorială a unui membru ar putea declanșa, de fapt, o reacție imediată, greu de controlat din perspectiva escaladării și a noii doctrine rusești, care este tot mai deschisă la utilizarea focoaselor nucleare tactice.
Desfășurarea forței operaționale multidimensionale în Germania ar trebui să înceapă în 2026 și, odată finalizată, pe lângă rachetele SM-6 și Tomahawk, aceasta ar trebui să conțină și arme hipersonice, care în prezent sunt încă dezvoltate de companiile americane.
Creșterea considerabilă a capacității de rază de acțiune are, după cum s-a explicat deja, un factor de descurajare împotriva posibilelor scopuri expansioniste ale lui Putin. Așadar, dacă, pe de o parte, NATO își propune să ajute și să furnizeze Ucrainei material de război pentru a contracara avansul Moscovei, pe de altă parte, prin desfășurarea forței operaționale multidomeniu în Germania începând cu 2026, își propune să transmită un semnal clar Kremlinului că este imposibil să continue pe calea adoptată în 2022 către frontierele estice ale Alianței Atlantice. JOCUL Flancului sudic Deși atenția Alianței este concentrată asupra Estului și a frontului ucrainean, o privire asupra flancului sudic nu a lipsit de la summitul de la Washington.
De fapt, problema flancului sudic a fost ridicată la rang de prioritate de către statele membre.
Problemele critice care afectează cele mai sudice țări ale alianței, cum ar fi Italia, au mai multe straturi și conexiuni cu alte teatre de criză, care nu pot fi uitate.
În primul rând, există o presiune din partea Sudului din cauza problemei migrației, amintită de mai mulți aliați.
O problemă de securitate legată în principal de problema traficului și a pătrunderii rețelelor criminale, precum și de stabilitatea economiei și a guvernelor din țările cele mai implicate în fenomenele migratorii.
Italia lucrează deja din greu în acest sens, atât la nivel bilateral, cât și în perimetrul acordurilor și instrumentelor oferite de Uniunea Europeană.
Desigur, preluarea problemei și la nivelul NATO ar putea reprezenta un pas în plus spre protejarea Mării Mediterane, care devine tot mai mult parte a tablei de șah și a obiectivelor geopolitice internaționale.
Frontiera Alianței, de fapt, chiar și la sud, este în contact strâns cu penetrarea Rusiei în Orientul Mijlociu (cu Siria) și în Africa.
Pe continentul african, de fapt, prezența Wagner este foarte dezvoltată în mai multe regiuni, cu mercenari ruși prezenți în Libia, Mali și Sudan.
Și în această conjunctură, Italia a solicitat o atenție sporită, atât de mult încât summitul de la Washington a dus la crearea figurii trimisului special pentru Frontul de Sud al NATO, cu sarcina de a acționa ca promotor al oricărei inițiative menite să asigure securitatea frontierei de sud a Alianței.
În acest moment, Italia a solicitat asumarea acestui rol de către unul dintre reprezentanții săi, conștientă că acest lucru ar putea duce, în viitor, la asumarea unor responsabilități mai mari, inclusiv în ceea ce privește desfășurarea de forțe comune pe teritoriul său. Apărarea flancului sudic Aceasta este o posibilitate care nu a fost exprimată direct, ci doar sugerată în presa națională și internațională.
Desigur, o desfășurare a forțelor NATO și pe flancul sudic ar invoca un principiu strategic pe cât de fundamental, pe atât de elementar, și anume diviziunea forțelor în teren.
În plus, poziția geografică a Italiei face mai probabilă proiecția Alianței în zone precum Balcanii sau continentul african menționat anterior.
Această problemă nu este nouă, deoarece Italia a văzut deja poziționarea de rachete ale Alianței pe teritoriul său în timpul Războiului Rece.
Apoi, odată cu moartea celor trei lideri sovietici care au precedat sosirea lui Mihail Gorbaciov la Kremlin (Brejnev, Andropov și Cernenko), liderul rus și președintele american Ronald Regan, după o serie de summit-uri, au ajuns la semnarea Tratatului Inf (Intermediate Range Nuclear Forces) în 1987. Acest lucru va conduce la retragerea și dezmembrarea rachetelor cu rază medie de acțiune. LECȚIA DE LA COMISO Rachetele din Italia au apărut ca urmare a deciziei NATO de a răspunde instalării (începând din 1976) a unor baterii mobile de rachete nucleare cu rază medie de acțiune capabile să atingă Europa de Vest.
Așa-numitele „euro-rachete” instalate în Italia în 1980 în interiorul bazei americane de la Comiso, în Sicilia, în provincia Ragusa, au creat nu puține probleme guvernului Cossiga de atunci, care a trebuit să facă față unor dificultăți interne în cadrul majorității sale pentru aprobare, precum și unei ample mișcări împotriva operațiunii.
Analiza situației de la acea vreme nu avea încă elementele necesare pentru a prevedea semnarea tratatului Inf, care ar fi contribuit la detensionarea relațiilor în anii următori.
Mai mult sau mai puțin același scenariu în care se află în prezent Alianța, după abandonarea Inf în 2018 de către președintele Trump, cu acuzația adresată Rusiei de a fi încălcat acordurile cuprinse în text (acuzație care nu este nouă și a fost deja formulată cu patru ani mai devreme de predecesorul său Barak Obama).
În cazul în care, în viitor, instalarea Task Force multidomenială nu va mai viza doar teritoriul german, ci se va extinde și în Italia, cu siguranță că această analiză și contingența care ne apropie astăzi mult mai mult de scenariul Războiului Rece și lecția oferită de afacerea Comiso nu pot fi ignorate.