fbpx

Jocurile Olimpice de la Paris între speranțe și eșecuri organizatorice

Cultură - august 12, 2024

Jocurile Olimpice din 2024 urmau să fie pentru Macron și pentru Franța o demonstrație a capacităților sale organizatorice și, în același timp, o dovadă a faptului că evenimentele majore pot fi organizate cu o viziune complet ecologică.
Cel puțin aceasta a fost speranța parizienilor.
Din păcate, însă, ceva pare să fi mers prost.
Ceremonia de deschidere a stârnit deja multe controverse, atât pentru reprezentarea îndrăzneață și nu foarte elegantă a „Cinei celei de Taină” pictată de Leonardo Da Vinci, cu un bărbat cu barbă, dar îmbrăcat ca o femeie și o figură nedefinită cu barbă galbenă care face mișcările, cât și pentru lipsa de centralitate a sportivilor pe parcursul evenimentului.
Cireașa de pe tort a fost primirea slabă a diferitelor personalități, cum ar fi președintele italian Mattarella, care a fost forțat să intre în ploaie fără măcar o umbrelă pusă la dispoziție de organizare.
(Desigur, Macron a fost senin și uscat în singura zonă acoperită a standurilor).
OK, să dăm deschiderea, ploaia neplanificată (deși la Paris plouă foarte des), căutarea originalității și să subliniem și frumusețea unor momente văzute la televizor.
Dar… apoi a venit cazul Senei.
Pentru că tocmai în fluviul parizian erau programate unele dintre competițiile de înot, în special cros și triatlon, dar a apărut o mică problemă, deloc neglijabilă: s-a constatat că Sena este poluată și că apele sale nu sunt potrivite pentru înot.
O rușine pentru Paris, având în vedere că, din 2016, au fost investite 1,4 miliarde de euro pentru a face Sena și Marna înotabile, pentru a moderniza stațiile de tratare a apelor reziduale, pentru a conecta barjele la rețeaua de canalizare și pentru a colecta deșeurile din plastic.
În plus, în cadrul „proiectului Sena” a fost construit și un bazin de reținere și curățare a apei, care a costat peste 90 de milioane de euro.
Interzicerea scăldatului în râul din capitala Franței a fost instituită în 1923.
Mai mult de un secol mai târziu, la 17 iulie 2024, primarul Parisului, Anne Hidalgo, a sărit în râu, asigurând sportivii și publicul că apele sunt sigure pentru înot.
O lună mai târziu, câteva zile de ploaie au fost suficiente pentru a întoarce Parisul și Sena în timp.
Dar, în ciuda acestui fapt, în ciuda amânării curselor, totul a părut a fi o alarmă de moment, atât de mult încât sportivii au putut în sfârșit să coboare în râu.
Rezultatul?
Judecăți greșite și o mulțime de sentimente negative.
Dar cursele vor avea loc.
Asta e tot?
De fapt, nu.
Nici satul olimpic nu a fost scutit de critici, iar una dintre acestea se referă la sustenabilitatea mult mediatizată: nu există aer condiționat.
Acum, este foarte bine să fii conștient de mediul înconjurător, iar Parisul este mai puțin cald decât sudul Europei, dar poate că s-ar fi putut lua în considerare faptul că, pentru sportivii angajați în competiții care sunt, cel puțin, epuizante, somnul este un element fundamental pentru recuperarea stării lor fizice și nu numai.
Obligându-i să doarmă într-un mediu fierbinte și, în plus, pe paturi mici și departe de a fi confortabile, va fi durabil pentru mediu, dar nu și pentru ei.
Iconică este fotografia înotătorului italian Ceccon, care doarme pe gazon în căutarea unei răcoritoare.
Chiar și din punct de vedere alimentar, deși Franța are o cultură gastronomică mare și tradițională, criticile nu au lipsit. Calitatea mâncării nu li s-a părut excelentă sportivilor și, chiar și aici, sustenabilitatea a fost în centrul atenției în detrimentul dietelor echilibrate: 60% din mese au fost fără legume și fără carne.
Chiar și una dintre vedetele Jocurilor, înotătorul britanic Adam Peaty, de 6 ori medaliat olimpic și medaliat cu argint la Paris, a denunțat condițiile de hrană, semnalând chiar prezența viermilor.
Pe scurt, ceea ce trebuia să fie un succes s-a dovedit a fi un bumerang, spre disperarea celor care doreau să demonstreze că „pot fi organizate evenimente durabile”.
Desigur, acest lucru este adevărat, dar există limite, iar una dintre ele este, de exemplu, libertatea de a alege cu ce să te hrănești.
În prezent, aceasta este încă inviolabilă.
Sau cel puțin a fost. FeMo