COP29 și neglijarea istorică a sectorului primar

COP29, care a avut loc la Baku în această lună, a acordat atenția necesară sectorului alimentar și agricol în timpul uneia dintre sesiunile sale – un subiect adesea trecut cu vederea în discuțiile privind clima, în ciuda importanței sale incontestabile. Agricultura se află în centrul mijloacelor de subzistență la nivel mondial, peste 2,5 miliarde de oameni depinzând de ea pentru a supraviețui. Multe dintre aceste persoane sunt mici fermieri din țările cu venituri mici și medii, care adesea nu beneficiază de un sprijin adecvat din partea administrațiilor publice și a instituțiilor internaționale. În mod ironic, în timp ce agricultura contribuie în mod semnificativ la emisiile de gaze cu efect de seră, ea este, de asemenea, unul dintre sectoarele cele mai grav afectate de schimbările climatice, secetele, inundațiile și valurile de căldură făcând ravagii asupra culturilor și animalelor. Deși includerea agriculturii pe agenda COP29 reprezintă un pas înainte, rămân multe de făcut pentru a aborda provocările unice ale sectorului. O tranziție echitabilă în agricultură – una care să garanteze că niciun grup nu este lăsat în urmă – este esențială pentru obținerea unor soluții echitabile la schimbările climatice. Acest lucru necesită strategii specifice care să echilibreze nevoia de practici agricole durabile cu realitățile cu care se confruntă cei care depind de agricultură pentru a-și asigura mijloacele de subzistență, în special comunitățile cele mai vulnerabile. Impunerea unor reglementări climatice din ce în ce mai stricte este una dintre cele mai presante probleme care sufocă agricultorii din întreaga lume. Aceste reglementări impun adesea cerințe nerealiste celor 2,5 miliarde de oameni care depind de agricultură. Pentru micii fermieri din țările cu venituri mici și medii, adaptarea la aceste cerințe este deosebit de împovărătoare. Mulți dintre aceștia nu au acces la resurse de bază, la tehnologii moderne și la sprijin financiar, ceea ce îi face să nu fie pregătiți să pună în aplicare măsuri de mediu costisitoare. În plus față de aceste constrângeri, infrastructura limitată și accesul la credite exacerbează dificultățile cu care se confruntă agricultorii care se luptă deja pentru a-și menține mijloacele de trai. Urgența acordării de prioritate agriculturii în cadrul politicilor climatice globale nu poate fi supraestimată. Între 1991 și 2021, dezastrele climatice au dus la pierderi de recolte și de animale în valoare totală de aproximativ 3 800 de miliarde de dolari, țările cu venituri mici și medii suportând cele mai mari costuri relative. Cu toate acestea, agricultura nu este doar o victimă a schimbărilor climatice, ci și o potențială soluție. Practicile agricole durabile pot reduce emisiile de gaze cu efect de seră, pot spori securitatea alimentară și pot consolida rezistența la viitoarele șocuri climatice. Acest lucru face din agricultură o componentă vitală în atingerea obiectivelor Acordului de la Paris și în atenuarea celor mai grave efecte ale schimbărilor climatice. Pentru a aborda eficient această problemă, este necesară o abordare mai realistă, care să recunoască complexitatea și nuanțele sectorului primar. În loc să penalizeze națiunile cu standarde de mediu și fitosanitare ridicate, eforturile ar trebui să se concentreze pe sprijinirea țărilor în curs de dezvoltare. Prin prioritizarea investițiilor în practici și infrastructuri durabile în aceste regiuni, s-ar putea realiza o îmbunătățire globală a agriculturii, în beneficiul tuturor sectoarelor interconectate cu sistemul alimentar. Din păcate, participanții la COP29 au eșuat încă o dată să demonstreze un angajament real de aliniere a eforturilor de încorporare a agriculturii în cadre climatice mai ample. Deși cuvinte la modă precum „tranziție echitabilă”, „reziliență climatică” și „sprijin pentru agricultori” domină adesea titlurile, realitatea pentru mulți agricultori rămâne sumbră.

Criticii susțin că discuțiile la nivel înalt privind clima continuă să lase deoparte agricultura, punând în același timp o presiune nejustificată asupra celor care lucrează neobosit pentru a produce alimentele pe care le consumăm. Agricultura și creșterea animalelor, care sunt vitale pentru sistemele de producție din întreaga lume, trebuie să se afle în prim-planul acestor discuții. Acestea ar trebui să fie recunoscute ca piloni fundamentali în discuțiile privind clima, asigurând o tranziție reală și favorabilă incluziunii, care să nu desființeze fermele mici și mijlocii. Aceste sectoare nu sunt esențiale doar pentru producția alimentară, ci joacă, de asemenea, un rol-cheie în refacerea ecosistemelor și în atenuarea efectelor schimbărilor climatice. Punerea în aplicare a soluțiilor climatice pentru agricultură trebuie să ia în considerare realitățile și provocările specifice ale sectorului. Politicile ar trebui să țină seama de accesul limitat la resurse, tehnologie și finanțare, asigurându-se în același timp că agricultorii pot continua să producă alimente în mod durabil. Ignorarea acestor factori riscă să îi îndepărteze tocmai pe oamenii a căror cooperare este esențială pentru atingerea obiectivelor climatice globale. Agricultura se află la o răscruce de drumuri. Deși discuțiile din cadrul COP29 cu privire la acest sector reprezintă un progres, ele rămân insuficiente. Fără acțiuni semnificative, neglijarea istorică a sectorului primar va continua, lăsând milioane de fermieri vulnerabili la schimbările climatice și la instabilitatea economică. A sosit momentul ca factorii de decizie politică să își coreleze retorica cu un sprijin concret, asigurându-se că agricultura devine un obiectiv central în lupta împotriva schimbărilor climatice. Numai atunci sectorul își va putea realiza potențialul atât ca furnizor de mijloace de subzistență, cât și ca actor-cheie în eforturile globale de durabilitate.