Fluiditatea situației din Siria este cu siguranță o enigmă pentru analiștii din întreaga lume. Într-adevăr, tensiunile, relațiile de putere și problemele critice din regiune vor trebui, în mod necesar, să fie reorganizate pentru a găsi un nou echilibru. De asemenea, să nu uităm, având în vedere celelalte crize internaționale care implică actorii în cauză, deși nu direct, ci prin intermediul celor mai apropiați aliați ai lor. Astfel, războiul din Ucraina și confruntările din Gaza și din Liban cu Israelul nu pot să nu fie influențate de această nouă configurație. Există mai multe fronturi și subiecte care trebuie abordate pentru a face o analiză corectă a situației. Aici vom încerca să punem în ordine doar câteva dintre aceste aspecte, cele care sunt poate printre cele mai presante pe scena internațională și europeană, pentru a pune bazele analizei unei situații în continuă schimbare. În special, ne vom concentra asupra operațiunii lansate de Israel pe Înălțimile Golan și asupra problemei fluxurilor migratorii și a cererilor de azil, cu privire la care cancelariile europene se reorganizează punând frână procedurilor de analiză a cererilor. ISRAEL ȘI Înălțimile Golan
Prăbușirea regimului lui Bashar al-Assad a readus imediat atenția asupra Înălțimilor Golan, Israelul ocupând imediat zonele din fâșia de securitate de-a lungul frontierei cu Siria. Netanyahu s-a grăbit imediat să vorbească despre o acțiune limitată și temporară, dar nu au întârziat să apară și condamnările a ceea ce este înțeles și de ONU ca o încălcare flagrantă a acordurilor în vigoare din 1974. De fapt, un contingent ONU patrulează în această zonă de exact cincizeci de ani. Este vorba de misiunea Undof (care are în prezent aproximativ 1 000 de oameni desfășurați acolo) cu sarcina de a supraveghea punerea în aplicare a acordurilor prin menținerea încetării focului între cele două țări. Pentru Israel, această operațiune, deși calificată drept „limitată”, constituie totuși un nou front care se adaugă celui cu Libanul (asupra căruia este în vigoare o încetare a focului), războiului din Gaza și tensiunilor continue din Yemen și din Marea Roșie.
Probabil că, în acest moment, premierul israelian consideră acordurile din 1974 ca fiind nule și neavenite: odată cu căderea lui Assad, voința lui Netanyahu ar fi aceea de a revizui pozițiile luate în urmă cu cincizeci de ani. În acest moment, de fapt, odată cu abandonarea pozițiilor de către soldații sirieni, Israelul se află în spatele pericolului de a avea noi forțe ostile la frontierele sale. Forțele israeliene s-ar putea retrage, în cazul în care noul guvern se va asigura că acordurile sunt menținute, dar o situație complet diferită se referă la zonele anexate oficial din 1981, printr-o acțiune care nu a fost recunoscută și condamnată de o mare parte a comunității internaționale. Cu toate acestea, pentru aceste zone nu ar exista nicio posibilitate de retragere, deoarece sunt considerate de Israel ca fiind de neatins.
Apoi, există o creștere a incursiunilor israeliene cu bombardamente asupra diferitelor zone din Siria, cu scopul de a distruge baze militare sau fabrici de armament. Obiectivul evident este acela de a împiedica aceste resurse să ajungă în mâini greșite (ceea ce înseamnă: nu în favoarea Israelului); există, totuși, o dorință ascunsă de a reduce capacitatea militară a noului guvern sirian, pentru a asigura cel puțin una dintre frontiere. Pe de altă parte, Netanyahu a subliniat că, dacă membrii noului guvern doresc să aibă relații bune cu Israelul, nu va exista nicio problemă, dar dacă apar amenințări, vor trece la apărare.
Însuși ambasadorul israelian la ONU, Danny Danon, în dorința de a liniști cu privire la incursiunea în Golan, este cel care raportează că Israelul nu intervine în conflictul în curs între grupările siriene, ci acționează doar pentru securitatea frontierelor sale. În replică, trimisul ONU în Siria, Geir Pedersen, a cerut oprirea raidurilor și mișcărilor israeliene.
Desigur, în echilibrele din regiune, mișcarea Israelului nu a trecut neobservată. În primul rând, Iranul a condamnat avansul pe Golan, purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe vorbind despre o invazie, condamnând de asemenea tăcerea Occidentului față de mișcările Tel Aviv-ului. Pentru Arabia Saudită, în schimb, ceea ce a făcut Israelul pe Golan ar fi o operațiune menită să submineze posibilitatea reală a noului guvern sirian de a ajunge la recucerirea integrității sale teritoriale, în timp ce Turcia, foarte apropiată de noul guvern, vorbește de o „mentalitate de ocupație”, împotriva posibilității ca sirienii să ajungă la pace și stabilitate. Chiar și Iordania, aflată la o pace de zece ani cu Israelul, a denunțat invazia; la fel și Egiptul, care se plânge de încălcări ale acordurilor internaționale. Pentru SUA, Departamentul de Stat continuă să sublinieze importanța „caracterului temporar” al acestei incursiuni, în timp ce Organizația Națiunilor Unite reamintește că, în conformitate cu acordurile din 1974, nu trebuie să existe forțe sau activități militare în zona demilitarizată.
O situație deloc ușoară, mai ales după anunțurile Israelului privind lovirea dură a flotei siriene. În zilele următoare, situația de pe Golan ar putea deveni, prin urmare, un factor-cheie în echilibrul din zonă, aducând pe masa conflictului – sau a negocierilor – cererile aproape tuturor actorilor din regiune. RETURNĂRI ȘI CERERI DE ASIL
Uniunea Europeană a fost clară: în ceea ce privește azilul pentru sirieni, competența revine statelor membre. Aceasta este o problemă declanșată de căderea regimului Assad care ar putea aduce nu puține probleme cancelariilor europene. De fapt, odată cu sfârșitul regimului anterior, mai multe state membre ale UE au înghețat procedurile de examinare a cererilor de azil până la a lua în considerare, în unele cazuri, repatrierea actualilor exilați. Începând de la granițele cu Europa, Turcia se pregătește să facă exact acest lucru, anunțând că până la 20 000 de refugiați s-ar putea întoarce în Siria în fiecare zi, după extinderea capacităților de trecere a frontierei.
În Europa, odată cu demonstrațiile de stradă și schimbarea steagurilor în multe ambasade, a venit și frâna în ceea ce privește procesarea cererilor de azil. Germania a fost prima care a impus o oprire: cu peste 47 de mii de cereri care mai trebuiau evaluate (în total erau peste 70 de mii în 2024), Scholz a decis să ia timp pentru a evalua evoluția situației, poate și în raport cu comportamentul pe care l-ar putea adopta alte cancelarii. De fapt, în Germania trăiesc peste un milion de sirieni, majoritatea sosiți după 2015, odată cu deschiderea lui Merkel pentru cererile de azil din Siria.
Conform datelor ONU, după Germania, țările europene cu cel mai mare număr de sirieni sunt Suedia, Austria, Grecia, Franța și Țările de Jos. Iar în toate aceste state sunt implementate măsuri similare. După Berlin, Grecia și Austria sunt cele care pun frână examinării cererilor. Apoi este rândul Norvegiei, Danemarcei și Suediei.
Stockholm intenționează, de asemenea, să înghețe expulzările până la o mai bună înțelegere a situației din Damasc, în timp ce Olanda ar putea opta pentru expulzare. Parisul nu a dorit să adopte o poziție alternativă în acest caz, alăturându-se în schimb celorlalte cancelarii și înghețând temporar examinarea cererilor. Această opțiune a fost aleasă și de Regatul Unit, alăturându-se deciziei luate de o parte dintre membrii UE. În Italia, a avut loc o reuniune la Palazzo Chigi, iar prim-ministrul Giorgia Meloni a decis să inițieze aceeași măsură ca măsură de precauție. Prin urmare, Viminale va îngheța toate procedurile în curs, care până astăzi erau acceptate practic în mod automat, deoarece vizau cetățeni dintr-o țară aflată în război. În Italia, a fost abordată, de asemenea, problema destul de spinoasă a modului de a proceda cu cetățenii sirieni care se află deja pe teritoriul italian. Cu siguranță, situația actuală nu permite o decizie imediată. Va trebui să vedem ce fel de conducere va fi stabilită la Damasc și dacă drepturile fundamentale vor fi garantate. La rândul său, Comisia Europeană a avertizat deja cancelariile că, în acest moment, nu ar exista condițiile minime pentru organizarea repatrierilor. Aceasta va fi probabil una dintre temele centrale ale următorului Consiliu European din 19 decembrie.
Fotograf: Tamer A Soliman / Shutterstock.com – ID 2536793511