Subscribe
La 1 ianuarie 2025, Ucraina a pus capăt tranzitului de gaze rusești către Europa prin decizia de a nu reînnoi contractul semnat cu Gazprom în 2019. Această decizie a marcat o etapă importantă în politica energetică a continentului și a deschis un nou capitol în relațiile complexe dintre Kiev, Moscova și Uniunea Europeană.
Acordul de tranzit a reprezentat o sursă importantă de venituri pentru Ucraina, generând anual taxe de până la 1 miliard de dolari. Cu toate acestea, guvernul lui Volodymyr Zelensky a acordat prioritate unui obiectiv politic și strategic: să nu contribuie, direct sau indirect, la finanțarea mașinii de război a Rusiei.
Încă din 2022, Ucraina avertizase că nu va reînnoi contractul odată ce acesta va expira. Acest anunț a oferit Kievului și Uniunii Europene timp pentru a se pregăti pentru implicațiile acestei schimbări. Potrivit Comisiei Europene, piața europeană a energiei nu a suferit perturbări majore, datorită diversificării surselor de aprovizionare realizată în ultimii ani.
Anna-Kaisa Itkonen, purtătoare de cuvânt a Comisiei, a precizat că UE a lucrat intens cu statele membre și Ucraina pentru a prevedea această situație. Deși fluxul de gaz rusesc către Europa a fost deja redus drastic de la începutul invaziei, țări precum Ungaria și Slovacia și-au exprimat îngrijorarea cu privire la consecințele economice și logistice pe care le-ar putea avea această întrerupere.
Întreruperea aprovizionării a afectat în special unele țări din Europa Centrală și de Est. Ungaria și Slovacia, dependente istoric de gazul rusesc și lipsite de acces direct la mare pentru a importa gaz natural lichefiat, s-au aflat într-o poziție vulnerabilă. În Slovacia, prim-ministrul Robert Fico a calificat măsura drept un afront și a evocat posibilitatea unor represalii, cum ar fi întreruperea furnizării de energie electrică către Ucraina.
Cu toate acestea, această poziție nu a fost împărtășită de întreaga Uniune Europeană. Majoritatea statelor membre au susținut dreptul Ucrainei de a lua decizii suverane bazate pe contextul său politic și strategic, subliniind necesitatea unei politici energetice comune pentru a consolida rezistența continentului la presiunile externe.
Uniunea Europeană a afirmat că a atins un grad de independență față de gazul rusesc după ce și-a redus drastic consumul de la 150 de miliarde de metri cubi anual în 2021 la doar 15 miliarde în 2024. Această realizare a fost posibilă datorită diversificării surselor, inclusiv a importului de gaze naturale lichefiate din Statele Unite și Qatar, precum și a utilizării sporite a energiei regenerabile.
Cu toate acestea, această tranziție nu a fost lipsită de provocări. Țări precum Austria și Slovacia au subliniat că sursele alternative de energie pot fi mai scumpe și mai puțin accesibile pe termen scurt. Lipsa unei infrastructuri adecvate în anumite regiuni ale Europei rămâne un obstacol în calea realizării unei autonomii energetice complete.
Pentru Ucraina, decizia de a întrerupe tranzitul gazului rusesc nu a fost ușoară și nici lipsită de costuri. Pe lângă pierderea unei surse importante de venit, Kievul a trebuit să gestioneze tensiunile cu unii dintre partenerii săi europeni, a căror solidaritate a fost esențială de la începutul invaziei ruse.
În ciuda acestor provocări, guvernul ucrainean și-a apărat decizia ca fiind un pas necesar pentru consolidarea suveranității sale. Pentru Herman Halushchenko, ministrul ucrainean al energiei, acest moment a reprezentat o „victorie simbolică” în războiul împotriva influenței ruse.
Sfârșitul tranzitului gazului rusesc prin Ucraina nu numai că a transformat harta energetică a Europei, dar a remodelat și dinamica politică din regiune. Pe de o parte, a reafirmat capacitatea Ucrainei de a lua decizii strategice în ciuda presiunii economice și politice. Pe de altă parte, a evidențiat diviziunile din cadrul Uniunii Europene cu privire la modul de gestionare a consecințelor acestei schimbări.
Acest scenariu ridică semne de întrebare cu privire la capacitatea UE de a răspunde coerent la provocările energetice și geopolitice. În timp ce unele state membre au sprijinit ferm Ucraina, altele au manifestat rezerve, reflectând priorități naționale care adesea intră în conflict cu obiectivele colective.
Întreruperea tranzitului de gaz rusesc a reamintit importanța suveranității energetice într-o lume interconectată, dar fragilă. Ucraina a luat o decizie dificilă, dar una care este în concordanță cu lupta sa pentru independență și integritate teritorială.
Pentru Uniunea Europeană, acest moment a subliniat necesitatea de a echilibra aspirațiile colective cu nevoile individuale ale statelor sale membre. Pe măsură ce Europa se îndreaptă spre o mai mare independență energetică, provocarea va consta în menținerea coeziunii interne și în asigurarea faptului că politicile adoptate reflectă nu numai interesele principalilor actori, ci și pe cele ale țărilor mai mici și mai vulnerabile.
În acest nou capitol al politicii energetice europene, mesajul Ucrainei a fost clar: suveranitatea nu are preț, iar libertatea, deși costisitoare, rămâne cea mai importantă valoare de apărat.