Subscribe
Din motive lesne de înțeles, în țările noastre europene s-a acordat din ce în ce mai puțină importanță studiului limbii latine. De la o parte inalienabilă a întregii educații academice în secolele anterioare, studiul latinei a devenit astăzi un lux sofisticat de care aleg să se bucure doar studenții – în majoritatea țărilor – cu interese umaniste specifice. Probabil că nu este nici posibil și nici de dorit să asistăm la o situație în care latina să își recapete locul de odinioară în sistemul nostru educațional european. Dar ar fi valoros dacă ne-am asigura cel puțin că latina continuă să fie o parte firească a întregului învățământ umanist superior.
Este interesant de observat argumentele pe care apărătorii latinei le aduc pentru a motiva tinerii să studieze limba lui Cezar și a Sfântului Augustin. În primul rând, se consideră că cunoașterea limbii latine lărgește posibilitățile istoricilor și cercetătorilor umaniști de a citi cantitatea considerabilă de literatură și documente care au fost scrise cândva în această limbă. Și chiar și pentru cei care nu sunt cercetători profesioniști, dar care pot avea un interes general pentru cultura occidentală mai veche, există, desigur, un rost în a putea citi toate documentele și textele mai vechi scrise în latină.
Al doilea argument principal este acela că studiul limbii latine ne formează în gândirea teoretică și gramaticală. De asemenea, este nevoie de o anumită disciplină și de o capacitate de continuitate și perseverență pentru a învăța suficientă latină pentru a se putea descurca în textele autentice.
În ambele cazuri, putem spune că beneficiul studierii limbii latine se află la nivel individual. În calitate de cercetător și istoric al culturii, sunteți interesat de studiul limbii latine. Dar munca necesară pentru a putea citi texte latine vă obligă, de asemenea, să gândiți teoretic și să vă antrenați rezistența.
Dar există o altă perspectivă care ar trebui să fie evidențiată atunci când vorbim despre studiile latine. Și de data aceasta nu este vorba despre niciun beneficiu individual sau personal, ci despre unul civilizațional comun.
Să o spunem așa. Europa are nevoie de o nouă Renaștere. Atunci când Renașterea din secolele XV și XVI a modelat Europa modernă, elitele intelectuale, artistice și politice s-au identificat cu Antichitatea greco-romană. Europenii secolului alXVI-lea și-au făcut o idee despre măreția și potențialul civilizației europene prin încorporarea lumii greco-romane în propria identitate. Platon, Aristotel, Alexandru cel Mare, Cezar, Ovidiu, dar și creștinismul, așa cum apare el în Noul Testament, făceau parte din propria lor comunitate civilizațională. Astfel, autorii antici au devenit părinții lor antici, modelele lor, cei care le-au arătat calea.
Tocmai am trecut de începutul mileniului. Trăim într-un nou mileniu, al treilea de la nașterea lui Hristos. În același timp, Europa, și lumea occidentală în general, trece printr-o criză civilizațională. Nu mai credem în noi înșine. Suntem loviți de contradicții politice. Mulți cred că migrația în Europa pune la încercare cultura și existența Europei. Unii experți culturali vorbesc despre o „oicofobie” europeană: o teamă de propriul popor.
Ceea ce este necesar este poate o a doua Renaștere. Trebuie să ne identificăm din nou cu marea istorie a Europei. Trebuie să credem din nou în noi înșine, în identitatea noastră, în puterea noastră, în posibilitățile noastre. Trebuie să căutăm din nou înțelepciunea din propria noastră filosofie. Și, mai presus de toate, trebuie să ne regăsim stima de sine.
Și aici, un interes crescut pentru latină și literatura latină poate fi un factor care poate conduce dezvoltarea în direcția corectă. Există un interes remarcabil pentru Roma și Grecia în cultura populară. Un film precum „Gladiatorul” a contribuit mult la extinderea interesului pentru antichitatea noastră europeană. Acest lucru ar trebui să fie completat de o investiție substanțială în studiul latinei în școlile și universitățile noastre – sau poate pe internet. Învățarea limbii latine nu este o soluție rapidă, dar având în vedere fascinația generalizată pentru Roma în rândul multor tineri de astăzi, ar trebui să fie posibil să se creeze un interes și pentru limba latină.
Acesta ar fi un impuls binevenit pentru încrederea noastră culturală. Romanii erau europeni la fel ca noi. Facem parte din aceeași sferă culturală ca războinicii, scriitorii și femeile romane. Roma este istoria noastră și avem obligația de a transmite moștenirea. Europa chiar trebuie să redevină măreață.